Un profesionist de nivel complet a decis să răspundă, prin e-mail, la o cerere destul de abuzivă a unui client important, refuzându-i posibilitatea ca firma sa să îndeplinească acea cerere și explicându-i de ce. Clientul a returnat e-mailul în aceeași zi, cu o copie șefului său direct, afirmând că, dacă firma nu îl poate servi în ceea ce își dorea cu adevărat, atunci va rezilia contractulAcest mesaj a ajuns până la președinte, care "i-a tăiat capul profesionistului" după ce clientul a ales să încheie contractul cu un alt furnizor.

Într-o a doua situație, un profesionist junior a fost martor la o situație în care un coleg debusola și râdea pe la spatele unui client în vârstă. A decis să se "răzbune" pe doamna, criticându-l în fața echipei. Doar că nu s-a gândit că acest coleg era nepotul unuia dintre partenerii companiei. A doua zi, o "păsărică" a avut amabilitatea de a raporta întreaga discuție directorului de zonă, care al-a invitat pe tânărul profesionist - proaspăt angajat - să se retragă din afacere.

În cea de-a treia situație, un medic a ales să accepte un post într-o companie privată, după ani de carieră în care a servit în secțiile de terapie intensivă. Coșmarul său la începutul tranziției a fost să știe cum să răspundă la e-mailuri și pe cine să copieze. Pentru că nu cunoștea încă bine acest "cod" corporativ, uneori copia mai multe persoane pe probleme care nu erau pertinente sau nu copia pe nimeni, creând conflicte careau fost duși în biroul șefului său pentru o conversație neplăcută de "aliniere", din care a ieșit călcând pe coji de ouă.

Stai departe de capcane

E-mailul nu vine cu intonația expeditorului și știm că unele chestiuni delicate trebuie tratate cu atenție și asertivitate, fără a lăsa loc de speculații. Este excelent pentru mesaje scurte, directe și informative, dar nu trebuie folosit niciodată în situații de conflict, cu excepția cazului în care una dintre părți refuză să se vadă personal cu cealaltă. Chiar și așa, încercareade a aranja o întâlnire față în față, pentru că nu s-a inventat încă un mediu virtual care să reproducă sentimentul de a fi față în față, ochi în ochi, cu inima deschisă pentru o conversație bună.

În rândul celor care ocupă poziții de conducere, o greșeală frecventă este aceea de a le cere angajaților să contribuie la o idee sau un proiect nou și, atunci când aceștia își dau cu părerea, pur și simplu nu le iau în seamă, susținând că "Nu va funcționa" sau "Am mai încercat asta în trecut" sau chiar "Îmi place mai mult ideea Y" (pe care, de altfel, chiar ei au avut-o). Când cerem ajutorul echipei, ar trebui să ascultăm pe toată lumeacu generozitate, fără a-i întrerupe, pentru a nu risca să le inhibe colaborarea viitoare.

Și ce putem spune despre profesioniștii care cred că trebuie să spună tot ceea ce gândesc, pentru a fi sinceri și a dormi liniștiți? Chiar și astăzi sunt uimit când primesc clienți care critică impulsiv pentru că "au fost sinceri", fără să ia în considerare punctul de vedere al ascultătorului și fără să prevadă rezultatele dezastruoase ale unei astfel de naivități. Rezultatul: își tratează colegii ca și cum ar fi incapabiliApoi se plâng de consecințe și nu acceptă să plătească prețul pentru acest act. Sinceritatea are o limită! Un client mi-a spus că a pierdut două promovări pentru că îi plăcea să creadă că era singurul din departamentul său care "spunea adevărul".

Acestea sunt câteva situații în care profesioniștii "au greșit" atunci când au decis ce să spună sau nu la locul de muncă, în ce fel să spună și prin ce mijloace. Comunicarea în afaceri este o artă și trebuie dezvoltată ca toate celelalte abilități.

O regulă de bază a comunicării în afaceri este: "lauda în public, critica în privat" (chiar și cele constructive). Nu trebuie să ne expunem colegii din mai multe motive, primul fiind lipsa de etică profesională. Al doilea motiv ar fi acela de a se incurca în nedreptate, din cauza lipsei capacității pe care o avem cu toții, într-un timp scurt, de a cunoaște toți factorii care au condus acea persoană laA trăi ca adulți ne cere să facem alegeri conștiente. Și necesită capacitatea de a ști care este momentul potrivit pentru a vorbi și care este momentul potrivit pentru a tăcea. Uneori tăcerea vorbește mai mult!